Ziua noastra Onomastica


An de an, din locurile in care viata ne-a imprastiat, ne adunam pentru a sterge praful de pe Cupa Campionilor si Supercupa Europei. E modul nostru, putin romantic poate, de a lupta impotriva uitarii. An de an, 7 Mai o serbam ca pe o zi onomastica. E data cind fotbalul romanesc a capatat un nume. E ziua cind sportul rege, incoronat in Romania, a primit recunoasterea europeana. Cit timp a trecut de atunci? Mai bine de un sfert de veac? Pentru fiecare in parte si pentru noi toti, a fost ieri. Din nefericire, nici anul acesta nu pot fi prezent la aniversare. Dar am reusit o performanta. Primavara de primavara, pe 7 Mai, printr-un numar de magie personala, pacalesc timpul si va revad pe voi toti tineri, supli si in plina forma. Pe Duca, pe Mimi, pe Motatei, pe Bumbi, pe Belo si pe Balamuc. Pe Tudorel, Piti, Miti si Gaboaja. Pe nebunica Laca, pe Radu si pe Piticul. Doamne ce echipa eram! Pe membrii staff-ului: Cristi Gatu, Imre Ienei, Puiu Iordanescu; pe sarmanul Ion Alecsandrescu, care intre timp s-a prapadit. Pe colonelul Gavrila si pe capitanul Crutescu. Il revad si pe nea Mitica maseurul, care batea sfios dimineata... 


La usa camerei noastre, sa nu-i trezeasca cumva prea brusc pe Piti si pe Laci, pentru ca altfel o pateam... Il revad si pe managerul fin, modest si intelept, pe bunul meu prieten Valentin Ceusescu. Ramine pentru mine o mare dezamagire faptul ca nimeni nu a avut inspiratia si curajul sa-i dea acestui om ceea ce merita. E una dintre cele mai mari nedreptati pe care le cunosc. Optimist cum sunt, cred ca mai e timp pentru a se repara injustitia care i s-a facut. Ce-as putea sa va mai spun? Ca am vii in memoria simturilor mirosul vestiarului, fosnetul gazonului si vuietul stadionului Ghencea, care respira ca un urias plamin? Ca rad si acum, amintindu-mi de unele glume facute intre noi? Ca revad expresia fericita a suporterilor, care ne asteptau cu sufletul vibrind pe aeroport, cind ne intorceam dupa meciurile extenuante din deplasare? Ce suporteri extraordinari! Cata dragoste si grija exprimata in atentia noastra! Cata pasiune, si ei erau campioni. Inchei cu o mica rugaminte: sa nu ma uitati. Sper sa va revad curind pe fiecare in parte si pe toti laolalta. Cu sinceritatea dintotdeauna, Laci.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu