Portret de Portar Hocheist


Daca vrei simfonie de sunete, hai la un meci de hochei! Patine, crose, seminte rontaite, cântece si înjuraturi în toate limbile posibile o sa auzi mereu. Am fost de multe ori la patinoarul de la mine din oras si mi-a atras atentia întodeauna... portarul. De ce, nu pot sa explic, dar este ca atunci când mergi în discoteci si prima oara te uiti la dj, ca sa te familiarizei cu locul, tot asa, la un meci de hochei, ma uit la portar, de parca la el ar realiza cele mai importante momente. Nu, nu mi se pare, asa si este! În anul 2007 am avut sansa sa îl vad în mai multe meciuri pe Csomortani Botond. Iata-l mai jos, "creionat" în câteva rânduri. Portarul are întodeuna cel mai greu echipament dintre jucatori. Aparatoarele, multe si masive, fac dintr-un tânar de 18 ani sa para un urs matur: portarul are o casca neagra ce îi acopera toata fata; manusi de urias, sculptate în interior: sunt ca niste vulcani noroiosi în miniatura. Botond, portar al echipei "Sport Club Miercurea Ciuc-seniori" poarta numarul 98 la tricoul plin de sigle si publicitate. Culorile, alb, rosu si albastru- culorile SC, apar pe toate piesele de îmbracaminte. Când intra pe gheata, îl recunosti, dupa mersul lui lent (de la greutatea echipamentului) si crosa mai lata. 

Înainte de meci, el nu se agita pe gheata, face doar câteva miscari energice în poarta: cinci-sase sparga si simulari de prindere de puc. În picioare are patine gri, care scârtâie violent gheata. Zeci de particule se împrastie mereu în jurul lui. Botond joaca hochei de zece ani. Dintotdeauna i-a placut sa fie portar, sa stea în poarta si sa apere pucul. Niciodata nu l-a atras fotbalul, dar, de crosa, într-o iarna, s-a îndragostit imediat. Îl urmaresc în timpul meciului prin obiectivul aparatului de pozat: e atât de stapân pe sine, si asta se vede tot timpul, încât radiaza în jurul lui siguranta. Îsi încurajeaza coechipierii, urla în semn de protest când ceva nu este în regula. Fata de ceilalti jucatori,Botond e mic la înaltime. Dar în poarta, asta nu mai conteaza. Într-o pozitie întâlnita de mine doar la ski... sta portarul tot meciul, chiar si atunci când meciul se desfasoara în preajma celeilalte porti. Botond se apara, iar în fata inamicilor, face demonstratii, trucuri. Mintea îi zbârnie, si e "setata" ca la sah: totul întrevazut cu doua mutari mai repede. Ce rol mare are el într-un meci! M-as simti coplesita în locul lui la fiecare victorie, dar si cea mai vinovata când echipa ar pierde. Botond îsi saluta echipa, si viceversa, într-un limbaj al semnelor pe care l-am descoperit pe parcurs. 

Daca primeste gol, Botond este atins cu crosa peste patina. Daca face o aparare spectaculoasa, este mângâiat pe casca. În anumite momente ale meciului, Botond atinge cu crosa si cu mâna stânga cele doua extremitati ale portii. Uneori îsi da casca jos si ia cu manusile lui uriase de pe poarta un un suc de culoarea marului necopt. La jumatatea celei de a doua reprize, Botond iese de pe teren: schimbare de portar, anunta în difuzoare o voce de telefonista. Iesit de pe teren, îsi da casca jos, si-si pune în schimb o sapca alba. Se reazama de mantinela si începe sa-si încurajeze echipa: ochii lui mici, dar ageri se misca neîncetat. Face galerie, da cu manusile în mantinela, deschide usa jucatorilor care se tot schimba. La finalul meciului, arbitrul, indiferent de rezultatul meciului, da noroc cu toata echipa. Botond se pierde printre echipamentele albastre... M-am interesat de el înainte de a posta articolul. Cu întristare, am aflat ca nu mai joaca hochei, a ales sa studieze si sa plece într-un centru universitar din tara. Dedic astfel, acest articol lui Botond, pentru care hocheiul a reprezentat mai mult decât un sport, copilaria, si o forma de supravietuire.